*fara titlu*

Nu stiu ce titlu pot pune, dar stiu ca simt nevoia sa scriu, sama descarc. Iar sunt plina de adrenalina, nu mai suport, simt ca apartin unui intreg, dar simt de parca tot ar lipsi o parte. Si chiar lipseste. Nu ma pot stapani cu adevarat, e o atractie magnetica as putea spune. Dar pierd..asa cum pierd eu mereu. Si din cauza ca il astept, il vreau prea mult ca sa nu astept, o sa pierd alte ocazii..si sincer m-as simti bine daca as stii ca merita asteptarea, ca nu e totul in zadar si ca o sa se intample ceva. Stiu ca pana acum doar despre asta am scris, dar cred ca majoritatea persoanelor cu care vorbesc deja sunt satule de toate avalansele mele de sentimente, pe care mi le exprim zi de zi. Am inceput pana si eu sa fiu satula de mine, dar trebuie sa ma descarc cumva, pentru ca nuuuu mai pot. Singura mereu, mereu singura. O sa incep sa-mi creez o definitie despre propria persoana unde o sa spun despre mine si despre singuratatea mea. Iar apoi o sa aud ‘dar sunt atatea persoane care te iubesc’. Stiti ceva? Nu-mi mai spuneti asta, pentru ca atunci cand veti fi in aceeasi situatie cu mine si eu voi spune asta, gandurile voastre vor fi identice cu ale mele si anume ca nu va iubeste CINE TREBUIE. Am dreptate, stiu sigur ca am dreptate, pentru ca mereu am dreptate. Mda.. Iar oamenii din jurul meu sunt mult prea fericiti, sau chiar daca nu sunt fericiti sunt liberi si nu simt nicio grija si e nasol rau de tot, pentru ca eu sunt suparata mereu, pe punctul de a plange si a gandi negativ si am si o mie de chestii pe cap..si toata lumea se cearta cu mine si nu stiu cum, fiecare persoana la care tin reuseste sa ma enerveze mai mult sau mai putin si asa devin super tensionata si iar ajung sa nu ma mai suport. Ce dracu sa fac? Exista o persoana care sa-mi zica ce sa fac? NU. Toti imi spun aceleasi lucruri si nimeni nu ma ajuta cu nimic.. Pentru ca singurul lucru de care am nevoie, e singurul lucru pe care nu-l pot avea..

Sunt mii de ganduri imprastiate pe o foaie,

Si poate stii ca ceea ce ma doare e de fapt

E sufletul ranit si peste, ploaie,

A inimii ce bate fara tact.

Eu imi doresc sa fie soare,

Dar pe cer vad numai nori mereu,

As vrea sa pot s-arunc culoare,

Si-atunci sa fie doar al meu.

Imi pare rau ca sunt asa cum sunt,

Dar nimeni nu mai poate sa ma ia,

Asa am fost lasata pe Pamant,

Si frate..asta-i soarta mea.

Te iubesc si imi e frica ~doua puncte ics~ !

Anunțuri

Si nu-mi trece.

Termenu era de 72 de ore, insa cat timp a trecut Mult mai mult.. Dar sincer am inceput sa ma obisnuiesc cu asta si o oarecum o parte din mine. In ultima vreme sistemul meu nervos e la pamant, si tremur destul de des din cauza adrenalinei..asta nu e de mine si nici de bine. Nu facusem cunostinta cu adrenalina pana n-a aparut un nou element in viata mea, care sa ma faca sa depind de el, sa fiu incapabila si instabila emotional, chiar daca a fost de fapt toata viata acolo..undeva deasupra.

Prea multe noutati: adrenalina in exces, dependenta, incapacitatea de a renunta si..altele.

Baby, I’m addicted to you.

De ce imi spune lumea ca sunt draguta? Nu sunt draguta pentru cine trebuie. „Fii extraordinara!” , asta trebuie sa fie fraza intiparita in mintea tuturor femeilor. Iar eu nu sunt extraordinara..el e cel extraordinar si asta ma demoralizeaza total. Daca ce spun eu n-are sens, sa fiu mai explicita. Pentru EL trebuie sa fiu extraordinara, pentru ca el e deja..iar eu in continuare dezamagesc. Iar mai demult, am conceput asta: ‘Dulcele privirii tale imi provoaca diabet.’ Va jur ca habar n-aveam ca intr-o zi doar uitandu-ma la cineva imi va creste excesiv glicemia [metaforic vorbind, pentru ca din punct de vedere medical..stau destul de bine cu glicemia]. Si totusi, cu riscul de a ma imbolnavi si mai rau, cand nu e langa mine, chestie care e destul de obisnuita, il simt, il vreau, il stiu si mananc muuulta ciocolata ca sa imi pot mentine personalitatea la un nivel destul de normal.

Il iubesc? Mah..nu stiu ce pot spune despre iubirea propriu-zisa ca noroc n-am, iar ‘te iubesc’ sunt doua cuvinte grele care unora le pica destul de greu la stomac. Dar e dulce, e pretutindeni, il ador si..vreau sa fie parte din mine.  Si de data asta..chiar o sa astept.

11 martie 2009.

Cea mai proasta zi din viata mea. Cea mai mizerabila stare. Cea mai incredibila revelatie. Cat de curand..o sa ma duc..

De ce e gri?

Suntem in data de 10 martie si sa zicem ca sunt superstitioasa si spun ca ma incred in traditia si zvonurile despre mosi. Urata zi..pe bune, totul e gri monoton, toata ziua a plouat asa ‘mocaneste’ cum se spune [poate d-asta nu-l suport pe profu de muzica de camera..Mocanu, blabla. poate are vreo legatura si pur si simplu ma indispune].

Nu am nimic impotriva ploii, insa imi plac ploile de vara cand afara e cald de mori si brusc incepe ploaia, o ploaie placuta si calda in care te poti juca fara sa-ti pese cat de ud ajungi acasa, fara sate gandesti ca ai uitat umbrela si o sa te faci varza si multe altele, dar astazi e chiar urat. E foarte innorat, nu e nici prea cald, suntem obligati si sa mergem la scoala si sa intampinam tot felul de persoane. Legat de asta.. de ce ni se spune sa nu criticam profesorii? Adica e ok, invatamantu e gratuit si daca vrem sa avem o viata si sa fim educati trebuie sa ascultam si sa si invatam ceva, dar totusi.. atunci cand exista profesori care nu te suporta sub nicio forma si iti dau de inteles acest lucru, ce ar trebui sa devenim? Va zic eu..daca sunteti ‘pupincuristi’ cu anumite persoane care nu va au deloc la suflet, va faceti mult mai rau decat aveti deja. Dar hai sa nu schimb prea mult subiectul pentru ca probabil ar exista opinii in contradictoriu de care nu ma feresc, dar deja incep sa duc discutia in colturi mult mai ‘negre’ decat subiectul meu ‘gri’.

Azi am luat un 10 la chimie, ca doar sunt desteapta si ma laud ca daca esti modest n-ajungi nicaieri. Cand am plecat de la scoala, am parcurs drumul catre autobuz gandindu-ma doar la cerul de un gri monoton care in ultima vreme imi cam influenteaza viata. De ce nu poate fi senin? Pentru ca nu vrea.. Oricum, dupa ce m-am urcat in autobuz cu un aer superior fata de toti ceilalti calatori, nu puteam face decat un lucru: sa privesc pe fereastra si sa astept statia la care trebuie sa cobor. Totusi, printre atatea lucruri banale, am observat ceva anume. Toate masinile aveau farurile acelea rosii aprinse si in tot griul erau multe pete rosii colorate intens care mi-au mai facut orgoliul/starea/gandirea/emotiile sa aiba un aer deosebit. Sunt o ingamfata cand merg pe strada si in jurul meu sunt multi necunoscuti si recunosc asta. Doamne.. cred ca o sa inchei aici pentru ca simt nevoia nebuna sa ma laud, sa zbier, sa ma duc la el, sa-l iau in brate, si sa-mi pun din nou intrebarea..: de ce e gri?!

Ea? Superlativ Absolut.

Ea e boboaca, este eleva la Liceul de Arta din Ploiesti..a fost de 8 ani, iar liceul tot acolo o sa-l faca. Daca spune cineva ‘solo percutsia’ cu siguranta ea va intoarce capul imediat, pentru ca e ceea ce face si specialitatea aleasa. Ea e Virgi:

Lumea ma iubeste, sau cel putin asta ma face sa cred. Nu spun ca un ‘tot’ e indragostit de Virgi, pentru ca intr-un fel nefiresc, soarta ma face sa ma indragostesc de cele mai nepotrivite persoane si in cele mai ciudate si anormale situatii. Da, stiu ca toti trecem prin asta dar sunt un racusor nascut in decada a3a, iar asta ma face sa exagerez extrem de mult cu tot ce tine de viata mea.  Cand spui ‘Virgi’ ar trebuisa te gandesti la ‘superlativ absolut’.

Cateva exemple?

– sunt foarte indragostita; il ador; sunt obsedata, mor de el ;x

-nu ma mai suport, sunt oribila si super-extra-mega proasta

-va absolut iubesc !

Tralala. Si mai sunt multe de spus, dar acesta e rezumatul rezumatului rezumatelor pe care as putea sa le fac despre viata mea marunta si nesemnificativa.

+ ca mor de somn, sunt epuizata dupa o lunga interventie fata de viata mea ‘amoroasa’

Obisnuiti-va e..Virgi!