NONSENS

Imi pare rau ca trebuie sa negociez cu viata de cate ori am de luat o decizie, iar de asta sunt convinsa ca nu multi pot suporta..si o iau pe alte cai. Da, ce credeti, ca n-as vrea si eu sa evadez de la regulile astea stupide pe care trebuie sa le urmam? Sincer, le incalc..dar in limita bunului simt si asta nu ma face deloc sa ma simt mai bine. Uneori vreau sa zbier atat de tare incat sa se sparga geamurile, sa bat pe cineva pana nu-i mai functioneaza creierul, sa beau si sa fumez atat de mult incat sa ajung pe taramul fagaduintei..Pun pariu ca ar fi super. Dar in ciuda tuturor acestor aspecte, sunt chiar cuminte. LA DRACU ! Nu stim sa traim, nu stim sa riscam, avem frica in sange, suntem un viitor popor de lasi cacaciosi..si toti stim ca rahatu pute ! .. Pe langa sentimentul acesta acut de furie, in sufletul meu e un intreg amestec de sentimente si ajung sa nu le mai pot deosebii. De obicei, vorbesc despre minunatul sentiment de iubire si arareori despre problemele mele si despre indignari..Dar exista si stari intermediare foarte importante in ciclul vietii. Psihicul omenesc este sensibil la anumiti factori, pentru ca altfel nu imi explic de ce cineva incepe sa planga la un film sau cand asculta o melodie. Desigur ca mai sunt si cazurile in care altii rad, dar tot o sensibilitate e si aceea. Vreau sa plang, sa tip, sa ma isterizez si apoi sa cad in cealalta extrema, sa fiu amuzanta, extrem de placuta si de sociabila. In tot ceea ce as putea eu sa vorbesc, este vorba despre viata si cred ca de fapt asta e idee care ma obsedeaza. Se doresc exemple? Desigur: ce viata minunata, ce viata de cacat, planuri pentru viata, amintiri de viata..Vedeti? Poate ca nu sunt singura care isi rezuma principiile, dorintele, gandurile la viata..sunt clar sigura de asta de fapt.. Nu ma consider cea mai minunata persoana, dar altii ar trebui sa ma considere, pentru ca sunt minunata si sunt extraordinara. Nu sunt o persoana care sa-si creeze o axa si o ruta a vietii care sa se invarta in jurul propriei fiinte, dar chiar cred ca toti suntem minunati. Rar mai avem parte de aprecieri, acum e bine daca ti se spune: handicapatule, idiotule, proasto, esti nebuna, iesi d-aici frate, e greseala noastra. Sunt nemultumita de societate, dar nu sunt o persoana ANTISOCIALA, iar pentru cei care nu inteleg sensul sa caute in cartea aia groasa, grea si cu multe cuvinte numita DEX si da, stiu, sunt o draguta. Oamenii se nasc cu un talent, e o chestiune de timp pana acestia si-l descopera. In aceasta privinta avem nevoie de ajutor. Nu vorbesc despre un chirurg care sa ne taie scalpul cu un bisturiu, craniul cu un burghiu [medicinal, desigur], iar mai apoi sa patrunda in creierul nostru si sa ne descopere talentele..Oh, Doamne, desigur ca nu. Eu vorbesc despre ajutorul social si in special despre respectarea drepturilor. Ar trebui sa avem libertatea de a alege ce sa facem si nu ma refer la ce se intampla la noi in tara: de voie de nevoie, faci romana, mate, info, sport, engleza, istorie, geografie, etc….De ce sunt alte tari atat de dezvoltate? Pentru ca aaaau intr-adevar posibilitatea de a alege si mult timp ca sa aprofundeze in subiectul a ce si-au ales sa faca. Si asta ma supara.. Da frate, „a2a oara, nu mai fac, mi-am bagat mintile in cap”, dar ce rost? Nici macar cei ce ne indruma si ne conduc nu au mintea acolo unde trebuie, asa ca inchei subiectul. Hmm..multumesc celor ce au citit asta, un alt articol scris din cauza gruparii regionale de sentimente, mult prea intense, care nu pot sta inauntru. De ce? Exista riscu sa preia controlul asupra ratiunii si sa innebunesc mai mult decat sunt deja 😀 ! NONSENS!!!

despre sufletul meu..

  In anii de formare a viitoarei vieti de adult, adica in primii ani de adolescenta, incepi sa numesti si sa descoperi singur sentimentele din sufletul tau. Cred ca eu am atins punctul culminant al adolescentei, pentru ca am minunata varsta de 16 ani, care pana acum n-a avut nicio surpriza placuta pentru mine, sau poate..ca da, pentru ca am realizat anumite lucruri.
Cel mai elocvent ar fi sa vorbesc despre dragoste/iubire, pentru ca este cel mai intens sentiment de care avem parte tot restul vietii, dar incepand cu aceasta mica etapa in care mai mult invatam si suferim. Bineinteles ca mai tarziu ne vom aminti de toate intamplarile din zilele acestea si le vom numi ‘porcarii’ pentru ca pe parcursul vietii vom intampina probleme mai complicate decat asa zisele porcarii adolescentine.
  Cum spuneam, voi vorbi despre iubire, sau de fapt..despre ce reprezinta ea in viata mea si voi da cateva exemple, evident ca personale. La inceput, cand sa spunem ca ‘mergeam de-a busilea’ adica pe la 12 ani, cineva sau ceva, o forta necunoscuta, mi-a dat un branci catre necunoscut. Eram speriata, confuza si prostuta, dar in acelasi timp aveam parte de o fericire pe care n-o mai intalnisem pana atunci. S-a produs inevitabilul, sa spunem ca am luat seama cuiva si daca nu sunt destul de concisa, e vorba despre un baiat, bineinteles. Nu mai eram eu, persoana mea se confrunta cu o multime de emotii si nevoi, bune si rele, unele cunoscute, iar altele necunoscute. In clipa de fata eram atat de fericita incat paream ca plutesc, iar in urmatoare secunda aveam accese de furie si de durere reprimata. Nu vreau sa vorbesc atat de mult despre ce a fost, dar e nevoie de o cale de a intelege ceea ce vreau eu de fapt sa spun.. Continuand „povestea” e bine de stiut ca perioada aia n-a tinut o saptamana, sau doua..A fost de fapt o perioada cu durata de 4 ani, in care am fost in stare de negare, de uitare, de furie si nu numai.
Acum, problema e alta.. pe parcursul acestor 4 ani, mai exact in ultimii 2 ani, am fost atat de confuza incat am facut greseala sa cred ca ma indragostisem de altcineva, pentru ca asta e formularea corecta, despre asta vorbesc eu de fapt. Dar? Nu..Toate la un loc sunt de fapt ca un pod subred pe care te chinui sa treci ca sa ajungi sa fii in siguranta, acolo unde trebuie sa fii de fapt. Imi pare rau ca am avut de atatea ori sentimentu ca sunt din nou indragostita sau ca sunt atat de suferinda.. „Oh, vai! Viata mea de adolescent ranit”. Da sigur, astea sunt doar niste etape firesti, nu eram cu nimic diferita fata de altii de varsta mea, dar..acum, desi regret ca n-am putut sa previn soarta, cum s-ar zice, pe alt plan snt atat de fericita, pentru ca am invatat cum este sa iubesti cu adevarat si nu mai pot spune ‘te iubesc’ primului care se ofera sa-mi fie partener.
  Imi permit sa revin putin in trecut, si sa spun cateva vorbe. Mai intai de toate, e bine de stiut ca oamenii iubesc toata viata, de cand se nasc. Poti iubi un om drag, un parinte, un prieten, iti poti iubi animalul si poate ca nu doar pe-al tau, poti iubi o activitate, poti iubi un obiect, sau poate lucruri care la prima vedere nu inseamna nimic…Probabil ca bebelusii iubesc cel mai mult laptele de la sanul mamei, asa cu iubesc vacutele iarba verde si frageda. Iubirea este cel mai imprevizibil sentiment si niciodata nu are aceleasi manifestari..asa ca, n-ai de unde sa stii ce se intampla cand un copil de 5 ani trece grabit pe langa tine, cu capul in pamant si rosu ca sfecla la fata, iar asta eu o aprob, pentru ca mi-a fost dat ca sentimentul de rusine care credeam eu ca e cand eram copil, sa fie de fapt o maaare iubire. Si iata ca am ajuns unde vroiam eu de fapt, la marea durere din sufletul meu care e de fapt un imens gol plin cu oftica si sete de el. Pe data de 5 octombrie 2009, am fost o persoana seaca, fara dorinte, principii, sentimente, nevoi..Eram doar o persoana nemultumita de pe urma fostelor dorinte, sperante, vise si trairi. de fapt asta e momentu in care m-am trezit cu adevarat. Dragostea pe care o simt eu, credeti-ma ca e cel mai minunat sentiment: sa tremuri cand il vezi incat sa-ti risti sanatatea fizica daca te misti din loc, sa fii atent in detaliu la fiecare gest si actiune pe care o interprinde, sa fii pregatit sa faci orice compromis pentru persoana iubita..Da, asta simt. Si nu sunt vorbe in vant, pot garanta, pentru ca nu imi mai e frica de nimic si toti ma privesc ca pe o nebuna. Poate ca parerile vor fi impartite, iar taberele vor fii 2:
1.ai celor care ma cunosc si ma cred
2. a celor care cred ca am dezvoltat o obsesie
Dar eu stiu ce simt si sunt sincera, chiar daca n-am nici macar o farama de speranta ca de data asta va fii in favoarea mea, pentru ca sansele sunt de 1 la un milion..De ce? Asta nu mai pot spune.
Si pentru ca am invatat cand si cui sa spun ‘te iubesc’..
E ceva ce va urma ! 🙂