lost..


Ma uit cum ani lumina trec in viteza pe langa sufletul meu nemuritor. Vars lacrimi care imi arata ca exista posibilitatea ca sufletul meu sa aiba sfarsit si totul e degeaba, absolut degeaba. Tot ce ma mai ajuta sa ma mentin pe linia de plutire e careul de asi pe care-l tin in mana..e vorba de cateva biete suflete care incearca sa-mi intinda o mana si sa ma salveze dintr-o decadere suprema si absoluta..Imi pare rau ca ei nu pot vedea prin ochii mei lumea care nu da doi bani pe mine, nu pot vedea durerea care ma sfasie fara nicio ‘remuscare’.

Cand anumite persoane imi spun « Tu esti tare, nu te uita la cei din jur ! » imi pun tocurile si incerc sa zambesc, chiar daca zambetul e fals si nu oglindeste adevaratele mele emotii, dar o fac de dragul lor si incerc sa nu trag pe nimeni in jos dupa mine.

Mintea mea e total dezorientata, ma clatin intre dezamagire si speranta, apoi intre vis si realitate si nu mai stiu cine sunt, ce sa cred si ce nu. Asta e nebunia mea, iar nebunia mea e nelimitata. Ma distruge celula cu celula transformandu-mi dorintele in obsesii si mici suparari in depresii, astfel ma scufund ca o epava in infinitul absolut si necunoscut.

Sunt dezorientata..egoismul meu face ravagii de zile mari, ma orbeste si pentru ca idealurile mele se transforma in pierderi, nu mai sunt capabila sa vad nici macar o mica parte din ce e bun in viata mea, intru in inconstienta si uit sa mai ies. As gresi daca as spune ca nu-mi pasa, chiar daca uneori asta simt..imi pasa prea mult si din durere trec totul la pierderi.

Cum pot unii oameni sa ma priveasca in ochi si sa-mi ceara normalitate ? Oricine ma cunoaste ajunge sa-mi spuna « Virgi, esti nebuna ! », si asta e normalitatea mea. Nimeni nu ma va intelege vreodata, nimeni nu va termina labirintul mintii mele, nimeni nu va putea fi viu odata impuscat cu sentimentele mele bolnave, sunt o enigma si asta e tot ce am..restu’ e singuratatea de care-mi aduc aminte zi de zi ; dar se pare ca m-am obisnuit sa traiesc cu asta, chiar daca ma tarasc prin gunoaiele cu care arunca altii in mine, sunt doar eu.

Cum spuneam, simt ca ma sfarsesc, cu toate ca stiu ca voi mai putea duce lupta o vreme. Dar oare cat o sa mai vreau s-o duc ? Ma cunosc, iar la stilul meu de a renunta la orice, stiu ca nu mai rezist prea mult si imi pare rau doar c-o sa arunc careul de asi pe care-l tin in mana si voi ramane cu cioburile amintirilor bune sau nu, dar amintiri care imi apartin..si atat.

 

Am invatat s-accept ca pierd cand lupt cu foc si-ndemanare,

Am invatat sa-ncerc sa simt iubirea printr-o-mbratisare,

Am invatat sa uit de-ntreaga societate,

Am invatat ca tre’ sa stii sa duci o greutate..

Stiu ca e stupid sa crezi in vise,

Dar macar ele nu-mi sunt interzise,

Stiu ca imi pierd personalitatea

Ca uit sa-mi pastrez identitatea,

Dar la sfarsitul zilei eu mai stiu,

Ca sunt doar eu..intr-un pustiu. 🙂

 

Anunțuri

Despre viiirgi
Despre mine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: