E ceva despre dragoste !

E dimineata. N-am putut sa dorm, m-am confruntat cu frigul si totul din cauza ta, nu ai vrut sa ma lasi sa plec cand am vrut. M-am trezit intr-o casa straina si simt ca innebunesc.
N-am baterie la telefon, perfect !
Ma ridic brusc, imi iau paltonul pe mine. Vad ca toata lumea doarme, dar nu-mi pasa, eu voi pleca. Usa e deschisa, ma gandesc ca poate sunt norocoasa..n-am lasat decat o amintire, nimeni nu va stii cine a fost umbra care a iesit pe usa [probabil se vor gandi ce hot amabil, n-a furat nimic]. Sunt in partea opusa a orasului si sunt dezorientata. Optez pentru mersul pe jos, pentru ca nu am nici cea mai mica idee unde e statia de autobuz. Merg pe strada, ciufulita, cu cearcane la ochi, sunt personaju dubios dintr-un ocean format din persoane matinale. Nu privesc pe nimeni in ochi, sunt cufundata in ganduri, reflectez asupra celor ce s-au intamplat. Se poate spune ca am remuscari, dar in acelasi timp ma simt mandra de fapta pe care-am savarsito.
Contempland asupra faptelor imi dau seama ca am luat decizia corecta, pentru ca la final conteaza ce imi doresc si ce pot sa obtin, alta solutie nu exista. E vorba de satisfactia psihica si fizica, e vorba de maximul atins prin contopirea unor elemente care n-au nicio legatura unul cu celalalt, dar care au fost aduse impreuna in anumite circumstante. Si eu tot ma gandesc……

E seara, e ok, e distractie. Sunt persoana vesela, ca de obicei..Toata lumea se intreaba cat pot sa rad, eu ma intreb daca mai pot sa ma opresc. Vorbesc si folosesc cateva ‘inside jokes’ pe care le am cu iubita mea Jolene. Uneori ma intreb cum pot doua fete ca noi sa fie prietene. Ea are tot din punct de vedere material, eu nu am nimic. Totusi, nu exista comparatie, eu stiu sa obtin imposibilul, in timp ce Jolene spera sa apeleze Universul la ea, fara sa faca nicio miscare. In seara asta e diferit, nu avem gusturi diferite. Jolene pune ochii pe ceea ce vrea, iar eu nu ma pot abtine sa nu am o farama de invidie si ura strecurata in inima mea iubitoare. Nu vreau sa o las sa obtina nimic de data asta, esti tu in joc. Ma lipesc de tine si am grija sa-ti transmit tie mesajul, in timp ce Jolene nu are nici cea mai mica idee ca s-ar intampla ceva. Dupa cateva minute ajungem in intuneric, ne sarutam nebuneste fara sa spuna nimeni nimic, exista doar un sentiment de vinovatie, o insel pe Jolene, dar ea constant renunta la orice, si nu vreau sa creada ca eu nu sunt in stare sa am ceva ce poate sa fie al ei. Nu sunt eu de vina, e agitatia hormonala care ma innebuneste, ma face sa ravnesc ceva cum nu s-a mai intamplat demult. Incerc sa beau si beau incat sa nu afisez gelozia fata de ea. Imi pastrez buna dispozitie si iti urmaresc fiecare pas. Intamplarea face sa disparem amandoi si simt dorinta, care e din ce in ce mai intensa. Nu e nevoie de cuvinte, telepatic obtinem ce ne dorim si asta fara sa spuna nimeni nimic. Ideile si gandurile noastre sunt cufundate in intuneric. Nu-mi mai pasa de ceea ce se intampla, imi pasa doar de bine, incep sa cunosc egoismul. In treaba asta, totul e o lupta si fiecare castiga in felul sau, e un razboi rece pentru cauze calde.
Imi croiesc drum prin calea lactee si construiesc drumul viselor mele. Ma faci sa fiu pe culmea fericirii, ma confrunt cu dezamagirea unei posibile pierderi, cunosc gelozia orbitoare si intr-un final realizez ca batalia e a mea. Evenimentele petrecute imi dezvaluie mai tarziu ca pentru a castiga razboiul a trebuit sa pierd un oras, dar e ok, sunt impacata, datorita castigului..
..iar la final, ma pupi pe frunte si pleci ; iar eu ma ghemuiesc pe canapea si adorm cu gandul la tine.

Ajung acasa. Stiu ca am de luat o decizie matura, care poate sa faca victime, dar nu ma tem. Nu pot sa ma confrunt cu sentimente adolescentine, nu pot sa fiu speriata de luarea unei decizii. Ma asez pe scaun fara sa-mi dau paltonul jos. Imi aprind tigarea si ma uit in gol, cantaresc posibilele castiguri/pierderi in balanta. Imi trec mana prin par neglijent si realizez ca-ti simt parfumul…si asa iau decizia finala. Nu-mi doresc sa devin sclava prieteniei lui Jolene, asa ca aleg ispita, te aleg pe tine. Prefer sa am ceva ce imi doresc eu, ceva pentru care ma zbat, ceva pentru care merita sa lupt, iar ea…nu e asa ceva. E ceva despre dragoste, un joc complex, un labirint al mintii, ratiunii si sufletului. Sper sa ma-ntelegi.

un fel de „spune:stop!”, dar nu..

Nu mai exista dimineti pentru mine.
Am visele bantuite, dar totusi prefer sa lenevesc in pat cat pot de mult, decat sa stiu ca trebuie sa infrunt o noua zi. Sub plapuma e caldura si in plus, e locul meu..pot fi cine vreau eu sa fiu..Chiar si atunci cand exista o lupta intre subconstient si constient, eu ma sfatuiesc cu rationalul si hotarasc cine va castiga ; imi cunosc realitatea, dar am puterea sa o modelez dupa cum vreau eu.
In singuratate am cele mai stralucite idei, ma simt cel mai bine. Iubesc momentele cand rad de una singura in camera goala, la fel cum iubesc momentele cand plang ca proasta pentru fantasmagoria dezvoltata si reflectata pe linia eterna a suflului meu. Vreau sa ma rup de mine cea fericita, pentru ca sunt fericita cu inima, dar am o alta parte care cu o lama ascutita isi contureaza drumul si incearca sa-mi raneasca fericirea ; e vorba de partea mea intunecata, de partea mea care e vesnic in solitudine si e cufundata in tristete, oricat de luminoase si calduroase mi-ar fi zilele.
Sunt o multitudine de intrebari care imi rascolesc judecata constant :
De ce imbolnavesc orice lucru bun din viata mea ? Si oare asta ma face pe mine sa fiu bolnava ? De ce nu stiu cui sa-i acord increderea ? Si de ce cei carora le acord intreaga mea fiinta nu au increderein mine ? De ce trebuie sa lupt ? De ce cand trebuie sa lupt simt nevoia sa renunt ? De ce arde in interiorul meu o flacara atat de intensa si de schimbatoare ? De ce e rosie sau albastra si nu ma lasa sa traiesc ?
Eu zic ca n-are rost..La mine totul e ca apa. Viata mea e apa :incolora, inodora, insipida si totusi nu pot trai fara ea [paradox]. Are puterea de a se transforma in gheata si ma face sa ma opresc fie ca vreau fie ca nu, pana hotaraste sa redevina la forma initiala, fluida..Ma inec cu viata mea si totodata mi se pare cea mai grea moarte, sa mori inecat.
Intr-un final, cand sunt inconjurata de non-sensuri si de enigme care imi consuma sperantele pana la cea mai microscopica particula, ma intreb cine sunt eu. Niciodata n-o sa aflu care e scopul meu, si n-o sa pot avea cunostintele satisfacute la maxim pentru ca exista persoane care interfereaza cu undele pe care le transmit si imi bruiaza frecventa in momentele cand siguranta mea e singurul lucru pe care-l mai am.
Nu mai am nimic, ma am doar pe mine. Deci …lasa.

cumva despre sticla..

De curand mergeam pe strada si ma gandeam la sticla. La textura ei, la forma, la tipuri, la semnificatia pe care o are ea in viata fiecaruia..
Sticla e ceva atat de simplu si totodata ceva atat de complicat…Poti vedea prin ea, sau iti poate distorsiona imaginea asupra realitatii. Se poate sa fie deosebita si sa devina un fel de oglinda, sau se poate sa fie neagra si sa nu lase nimic sa fie vazut.
Pentru unii sticla e un obstacol, o bariera, ceva ce ii dezorienteaza, iar pentru altii e ceva total nesemnificativ, care poate fi spart in zeci, sute, mii de bucatele. Asta determina un fel de lant, sau mai bine zis un arbore, cu multe cracute. Sticla sparta pe unii ii raneste si asta e un motiv care-i face sa se teama, iar pentru altii e doar o textura care-i determina sa se raneasca accidental sau din vina lor si iar, putin le pasa. Poate voi chiar nu veti gasi vreo relevanta in articolul asta, dar eu stiu ce spun, si tot respectu pentru sticla, care-si permite sa aiba atatea infatisari, isi permite sa faca rau si bine si totusi sa fie numita in acelasi fel : sticla.

It’s a blind faith.

10 iulie 2009

ganduri pentru un copil..

pierduta-n ganduri si-alte zeci de soapte,
nu credeam ca voi ajunge-asa departe,
credeam ca nu-mi e dat sa mai am sentimente,
dupa atatea lacrimi si iubiri absente.

stiam demult cam cine esti si cum vorbesti,
stiam ca le canti fetelor si le zapacesti,
si n-am simtit ca lucrul ce se v-a intampla,
intreaga viata de-acum imi va schimba.

evit iubirea-aceea-n cercuri de prieteni,
dar te tin aproape si n-ai cum sa te temi.
dar tu mi-ai dat speranta si-acum zi de zi,
traiesc doar pentru speranta ca tu ma vei iubi.

in jur lumea se pare ca-i a noastra,
si mult ma bucur ca nu ai inim-albastra,
ma faci sa risc si totusi inocent,
exact ca un tatuaj, mi-esti scris in minte permanent.

La multi ani 2011 pentru cei care inseamna ‘ceva’

In ultima zi a anului de cacat 2010, ma simt datoare sa multumesc persoanelor care au contribuit la ‘imbunatatirea’ lui.

In primul rand vreau sa-i multumesc minunatei Ursescu Ioana, care a venit in Romania si si-a facut timp sa ne vedem. Te iubesc mami, sa ai un an nou minunat.

Anul 2010, dupa ce m-a facut sa ma cert si sa ma impac cu ea, m-a facut sa-mi dau seama ca e cea mai inocenta si cea mai pretioasa prietena a mea, care uneori se hraneste cu sentimentele mele [nu ca n-as face si eu acelasi lucru]. Despre Galeri Maria Cristina e vorba : te iubesc placintica 😡 !

A3a persoana careia as vrea sa-i multumesc, este Cociu Andreea, mathilda mea, andreea mea. Ea e vantul care-mi mangaie fata, ea ma accepta asa cum sunt si are curaju sa-mi zica in fata orice are de spus. Te iubesc fata mea, Remus, ai grija de ea ! 🙂

Voi continua cu multumiri pentru noii mei colegi, care m-au facut sa ma simt in sfarsit ca intr-o a2a familie si m-au acceptat din prima zi, in special : Badoiu Camelia, Bogasiu Diana, Rata Andreea, Ionita Alexandra, Basamac Bogdan, Dragomirescu Mihai,Neacsu Andrei,Leescu Sorin si nu in ultimul rand, Manole Mirel, bloggeru meu preferat. Sa luam note mari la teze fratica ! Doar miercuri incepem scoala :)).

Din categoria Nichita vreau sa-i multumesc mult Isabelei, partenera mea de suferinta si cafea dupa ore, Elenei, care isi pastreaza un spirit la fel de salbatic ca al meu apoi Manole Bogdan, my obsessed brother, care are grija de mine si-mi inveseleste clipele intunecate. va iubesc 😡

O alta persoana foarte importanta pentru mine, care stie cum si ce sa vorbeasca cu mine si careia i-am oferit increderea mea, asumandu-mi riscurile, este Dragos aka Fu. Iti multumesc ca ma suporti, pe 6 ianuarie iesim la o tigara !

Urmeaza sa mentionez persoanele cu care am legat prietenii in 2010 si cu care am ras, am plans si m-au facut ei sa rad la loc si nu numai. Acestia sunt : Sergiu, Andi, Bobby [aka dragonashu], Adrian Enculescu, Andrei Nastase, Vlad Marinescu, Vizi.

Cea mai noua prietena de care tare mi-e drag si cu care ador sa vorbesc: Ami cu i ! 😡

Prietenie neasteptata legata acest an : Sanziana Filip >:D<
Va doresc un an nou pentru ca in toamna legam un fel de trio: Patricia Beznea si Alduca Irina.
Cele mai bune urari si multumiri gastii de pe Poienitei, tineri si nelinistiti. [va stiti ;x]
In final voi multumi familiei mele din Boldescu, fratiorilor mei care m-au luat intre si m-au facut una de-ai lor, Ionut Gheorghe, Robert Ciufu si Tanase Alexandru apoi lu aia mica si frumoasa, adica Elena din Afumati, se stie !

Mai sunt persoane care nu’s mentionate, dar daca se simt sper sa stie ca le urez toate cele bune la multi ani si multi bani.
Va iubesc ma ! :*

Who’s that chick?

E 30 decembrie 2010. Mai e doar o zi din anul asta care in mare m-a pagubit grav, singurele exceptii fiind intalnirea unor oameni extraordinari care mi-au aratat ca nu trebuie sa-mi pierd in totalitate increderea si va multumesc.
Hmm, legat de asta..acesti oameni sunt predominant baieti, e ok? E cam ciudat cand 2 persoane de sex opus se imprietenesc, niciodata nu vei stii ce se afla de fapt in mintea fiecaruia, dar e placut, e misterios, chiar daca uneori ajungi sa te chinui din diverse motive.
Cand eram mica nu intelegeam de ce nu sunt baiat..ar fi fost totul mai usor din momentul in care m-am nascut, pentru ca in primul rand, ar fi fost toata lumea multumita. Si cu timpul, am crescut si mi-am dat seama ca sunt un intrus in lumea lor, ceea ce e dureros, pentru ca vreau sa fiu permanent intre ei si sa stiu ce se intampla, sa stiu cum gandesc, sa-mi hranesc gandurile bolnave si intr-un final sa hotarasc daca chiar ar fi mai bine sa fiu ‘unul’ de-al lor, sau sa raman eu, fata simpla care se imprieteneste cu ‘bajetii’ si pe care intr-un final 90% dintre celelalte ajung s-o urasc. Motivele sunt multe si flexibile, explicatia abia eu o gasesc, dar m-am obisnuit .
Ma gandesc daca apartin vreunui grup, ma intreb daca sunt in inima mea, dar la sfarsitul zilei imi dau seama ca visele mele sunt tot visele mele, dorintele mele raman neimplinite si tot eu trebuie sa lupt, singura. Avand in vedere concluzia asta, mi-am dat seama ca de fiecare data cand gresesc si intr-un final reusesc sa ranesc pe cineva, de fapt eu ma simt al naibii de bine si de satisfacuta, imi hranesc orgoliul si ma simt de parca singuratatea mea imi face bine. Poate ca nu e ok, dar de ce sa am regrete ? Poate doar mici pareri de rau, si-atat…dar regrete nu voi avea niciodata, indiferent cat rau voi face, va fi doar vointa mea care face parte din mine, asa ca nu voi putea sa ma regret pe mine insami.
Cauti sens ? Tre’ sa fii putin bolnav ca sa intelegi asta..

Diverse A

A venit iarna, a venit zapada pe care am asteptato atat de mult si..as putea scrie despre asta, dar n-o voi face..am inceput cu asta doar sa fiu eu sigura ca ati bagat de seama ca m-am gandit sa scriu despre asta si totusi n-o s-o fac mai mult de atat..poate doar o mica poezie in viitoru apropiat.
Gata, voi schimba subiectul..

Pun pariu ca multe persoane isi pun intrebarea “de ce ma afecteaza chestia asta atat de mult?” si pun pariu ca nu puteti intelege de ce oricat ati cauta un raspuns. Eu fac asta doar ca sa fiu in pas cu toata lumea, pentru ca de fapt am raspunsul..ori de cate ori ma afecteaza ceva, e din cauza creierului meu care actioneaza in asa fel incat sa ma atac. De exemplu…dupa o lunga perioada in care incerci sa aflii raspunsul, dupa multi nervi ca nu ai un raspuns, in final cand ti se ofera raspunsul mult asteptat de la acel cineva rezulta o stare si mai plina de nervi decat anterior. De ce ? Pentru ca pe parcursul perioadei in care ai fost o persoana nestiutoare, ti-ai dorit ca situatia sa ramana asa si ti-ai dorit ca temerile tale sa nu se transpuna in raspunsul primit. [un raspuns venit fara sa intrebi nimic..] Dar doare tot din cauza creierului care are grija sa te faca sa faci/simti/vrei, exact ce stii ca nu trebuie sa iti doresti sa se intample,etc.
Atat, voi schimba din nou subiectul..

Cat de ipocrita poate fi o persoana ? Imi pun intrebarea asta, pentru ca desi sunt constienta cat de insensibila am reusit sa fiu la un moment dat, nu eu sunt aia ipocrita. Dupa ce o anumita persoana a reusit sa fie a mea, brusc dupa 2 zile de atentie a inceput sa ma iubeasca..si inca cum, mare iubire. Eu fiind cu personalitatea mea ravasita si cu pofta de viata, n-am suportat sa fiu pusa in globul de cristal, asa ca am avut grija sa-l sparg repede, sa n-aiba timp sa se ingroase prea mult..Asadar, dupa ceva timp, dupa ce-am reusit sa evadez din lumea dragalaseniei absolute cu ponei, elefantei roz si crema de zahar ars, am aflat ca o alta s-a lasat prinsa in globul de cristal..tot respectu pentru ea ca mai e putin si se implineste un an, nu stiu cum de mai are aer ! Dar revenind la tema principala si anume ipocrizia unei persoane..Acum, poate eu sunt prea insensibila si nu inteleg chestiile astea, dar cand un om te inlocuieste cu altcineva dupa ce-ti spune ca te iubeste, apoi iti arata declaratiile de dragoste trecute gen, apoi iti spune ca vrea sa te revada ca sa te poata uita, cum e ? E ipocrit in puii mei, de ce-as face eu ceva pentru cineva ca sa ma uite..Hai sictir Alexe, daca citesti, da, despre tine e vorba ciresica lu’ mama..m-au apucat nervii pe tine, ne vedem la colindat ! 🙂

In viitoru apropiat voi mai aborda cateva teme intepatoare sau nu, pa ! ~